Toamna e frumoasă. Și vara e frumoasă, chiar și iarna. De primavara nu mai zic. Toamna însă e ceva cu totul special. Ca și primavara, toamna nu e nici vară, nici iarnă. Dar spre deosebire de primavară, în care totul revine la viață, toamna totul intră în moarte. Toamna întelegi inevitabilul - iarna, sfârșitul, moartea. Cu această ocazie înțelegi frumusetea. Frumusetea pe care o pierzi, cu care ai apucat să te obișnuiești, crezând că va dura o veșnicie. Toamna te trece de la cald la frig. Te trec primii fiori reci prin sandalele verii. Apoi te udă ploi, din ce în ce mai multe și din ce în ce mai reci. Se instalează mirosul de lână, de piele tăbăcită, de fructe, de must, de tristete. Apoi sunt frunzele. Daca n-ar fi fost frunzele, toamna nici nu s-ar mai fi numit toamnă. S-ar fi numit pamparam, sau taram, sau huștiuliuc. Dar așa, din cauza frunzelor, din cauza galbenului lor solar, din cauza căderii lor line, una câte una, sortite toate cenușii sau putrefacției, din cauza lor toamna se numește toamnă. Această nostalgie simfonică, acesta decădere lina, e salvată doar de fulgii iernii. Daca n-ar fi fulgii, la sfârșitul toamnei toți oamenii s-ar sinucide, ca act obligatoriu. Căci o iarnă fara fulgi e ca o toamnă fără frunze.
Tango
Galbene
vise
Se spulberau tăcute,
Se scufundau în beznă
Păreri de gri,
Roșii plăceri
Plângeau aurite,
Negre dureri
Râdeau cafenii.
Doruri albastre,
Neîmplinite
Se stingeau azurii în hăuri de bleu.
Lin pluteau infinite cobalturi, safire, karmine, cyan și
magenta,
Ultramarin,
Tuquoise,
Indigo.
Se unduiau șăgalnic
Tristeţi
violete,
Se destrămau zadarnic
Rugăminți de maro,
Albe hohote
Deveneau transparente,
Cai verzi galopau
Pe ziduri bordeaux.
Doruri albastre,
Neîmplinite
Se stingeau azurii în hăuri de bleu.
Lin pluteau infinite cobalturi, safire, karmine, cyan și
magenta,
Ultramarin,
Tuquoise,
Indigo.
Rug
Tristețea îmi umple ficatul
Valuri repezi și reci mă străpung
Ăsta-i momentul
Nu altul
Spune-mi să urc pe rug
Spune-mi c-așa e soarta
Spune-mi că nu pot sa fug
Futu-i morții măsii de soartă
Futu-i morții măsii de rug
Spune-mi că dacă
Spune-mi că parcă
Spune-mi că nu există alt drum
Zambește-mi sub masca de fum
Spune-mi adio
Transformă-mă-n scrum
Valuri repezi și reci mă străpung
Ăsta-i momentul
Nu altul
Spune-mi să urc pe rug
Spune-mi c-așa e soarta
Spune-mi că nu pot sa fug
Futu-i morții măsii de soartă
Futu-i morții măsii de rug
Spune-mi că dacă
Spune-mi că parcă
Spune-mi că nu există alt drum
Zambește-mi sub masca de fum
Spune-mi adio
Transformă-mă-n scrum
Timpul trece ca viaţa
Timpul trece ca viaţa
Se rupe aţa
Şi tic tac tic tac tic tac
Zi şi noapte
Noapte şi zi
Clipind din pleoape clipele
Multiplele
Neînsemnatele
Rânjesc şi-ţi stigă:
Nu vei mai fi!
*
Iată stau şi-astept
Of, ce mult durează
Inima-mi transpiră
Sângele-imi vibrează
Oare va veni?
Oare va zâmbi?
Oare cine-o fi?
*
Capul sus!
Privire-nainte!
Pumnii strânşi!
Dinţii strânşi!
Dreptul la drepta!
Stângul la stânga!
Sunt gata!
*
De-o fi sa fie
Fie ce-o fi
De n-o fi
Fie ce n-o fi
Mă doare-n pulă.
Se rupe aţa
Şi tic tac tic tac tic tac
Zi şi noapte
Noapte şi zi
Clipind din pleoape clipele
Multiplele
Neînsemnatele
Rânjesc şi-ţi stigă:
Nu vei mai fi!
*
Iată stau şi-astept
Of, ce mult durează
Inima-mi transpiră
Sângele-imi vibrează
Oare va veni?
Oare va zâmbi?
Oare cine-o fi?
*
Capul sus!
Privire-nainte!
Pumnii strânşi!
Dinţii strânşi!
Dreptul la drepta!
Stângul la stânga!
Sunt gata!
*
De-o fi sa fie
Fie ce-o fi
De n-o fi
Fie ce n-o fi
Mă doare-n pulă.
Rece noapte
Rece noapte.
Deşarte poteci
M-alungă departe, departe,
Mă-mbie cu şoapte
în noapte.
Mi-e foame
şi nu de lapte,
mi-e foame de sânge de om,
de ţipete-n noapte,
de moarte.
***
Ciripit de păsărele
Sfichiuit de rândunele
Ameţit de fluturaşi
Ţopăit de copilaşi.
Ce verdeaţă
Şi ce soare
Ce mai zi de sărbătoare
Ce mai, veselie mare.
Râde tare Nicoleta
Bate mingea Ionel
Face tumbe Marieta
Prinde gâze Ştefănel
Nicusor se dă de-a dura
Anca suflă-n păpădii
Tudorel îşi umple gura
Cu cireşe vişinii
Andrieş culege mure
Răzvănel cânta de zor
Zarvă mare în pădure
În poiana lupilor
Lupilor turbatilor
Lupilor flămânzilor
Lupilor rânjiţilor
Ce bălesc la zarva lor
***
Aspru dezastru
se abătu
nu păru
că ştie cu cine are de-a face.
***
tăietor de aripi sunt
de vise forfecător
de planuri distrugător
de speranţe violator
de trenuri pierdute susţinător
de căi nebătute sperietor
de îndoială devastator
de deznădejde incitator
de şanse ascunzător
de lacrimi hohotitor
Deşarte poteci
M-alungă departe, departe,
Mă-mbie cu şoapte
în noapte.
Mi-e foame
şi nu de lapte,
mi-e foame de sânge de om,
de ţipete-n noapte,
de moarte.
***
Ciripit de păsărele
Sfichiuit de rândunele
Ameţit de fluturaşi
Ţopăit de copilaşi.
Ce verdeaţă
Şi ce soare
Ce mai zi de sărbătoare
Ce mai, veselie mare.
Râde tare Nicoleta
Bate mingea Ionel
Face tumbe Marieta
Prinde gâze Ştefănel
Nicusor se dă de-a dura
Anca suflă-n păpădii
Tudorel îşi umple gura
Cu cireşe vişinii
Andrieş culege mure
Răzvănel cânta de zor
Zarvă mare în pădure
În poiana lupilor
Lupilor turbatilor
Lupilor flămânzilor
Lupilor rânjiţilor
Ce bălesc la zarva lor
***
Aspru dezastru
se abătu
nu păru
că ştie cu cine are de-a face.
***
tăietor de aripi sunt
de vise forfecător
de planuri distrugător
de speranţe violator
de trenuri pierdute susţinător
de căi nebătute sperietor
de îndoială devastator
de deznădejde incitator
de şanse ascunzător
de lacrimi hohotitor
TIC TAC
Tica tac
Trece timpul
Ţac pac
Trece viaţa
Tic tac
***
Aşteaptă durere
Amână plăcere
Dulce fiere
De neuitat
Amară miere
De căcat
***
Pe-atunci pe când
Cu gând la gând
Pe buză de mormânt
Râzând plângând tăcând
Vrand şi nevrând
Al morţii legământ
Semnând
***
Trăiască canapeaua! Am lovit-o uşor, cu drag, cu palma peste moliciunea-i îmbietoare, m-am scurs în perne şi am apăsat butonul start. Trăiască televizorul! Mlaştina lui înşelătoare e plină de sirene ştiutoare de cântece vrăjite, prin care te ademenesc spre liniştea creierului. Imagini, imagini, imagini, vorbe, frânturi de vorbe, zgomote, imagini, suspine întretăiate, iluzii fermecate. Tragedii, comedii, tragicomedii. Iată începe un film. Pare ceva mişto. De artă. Muzică gravă. Nume cunoscute, necunoscute apar şi dispar pe fundal negru. Actori, operatori, designeri, sunetişti, compozitori, editori, producători. Nu se mai termină, nu mai începe. Nu stiu nici macar cum se numeşte. Mă încarc cu răbdare. Filmele de artă necesită răbdare. Mai e puţin şi va apare numele regizorului. Regizorul apare ultimul, el e cel mai tare. Simt greutate în pleoape, dar nu voi adormi. Filmul de artă mă va ţine treaz cu siguranţă, doar sunt şi eu artist, pasionat de artă. Regizorul întârzie. Sigur e un regizor mare. Clipesc prelung a somn, dar mă forţez eroic şi scutur din cap, holbând mai tare ochii. In loc de regizor, pe fundalul negru urcă încet genericul de final: actori, operatori, tehnicieni, sunetisti, compozitori, editori, producători… Trăiască somnul!
***
Pare o zi obişnuită. mă trezesc senin, îmi trosnesc oasele, îmi fac nevoile, îmi fac cafeaua, fumez şi mă uit într-un punct. Soarele de afară nu prevesteşte nimic rău. deschid fereastra. Soarele e uluitor. Îi zambesc, sprijinindu-mă cu coatele de pervaz. Privesc în jos şi dau drumul unei flegme pentru a verifica încă odată înalţimea. Mica explozie îmi aduce aminte de nenumaratele vieţi ale coiotului din Road Runner. Privesc cerul, casele, maşinile, oamenii de pe stradă, oamenii de la alte ferestre. Din cand în cănd se aud sirenele politiei şi salvării. Cineva, undeva are probleme, dar este ceva ovişnuit. Problemele mai mult sau mai puţin grave se întamplă mereu şi de obicei sunt împarţite în aşa fel încât oamenii să aibă impresia că li se întâmplă mereu altora, iar atunci când li se întamplă lor, spun că li se întâmplă numai lor. În momentul de faţă nu am nici o problemă şi nimic nu indică vreo bănuială că aş putea avea vreo una. Aşa deci fumez liniştit, sorb din cafea şi privesc cu indiferenţă cotidianul. Este duminică. N-ar fi rău să fac o plimbare. Mă îmbrac, verific starea portofelului şi punându-mi ochelarii de soare, ies. E minunat să mă plimb aiurea pe străzi cunoscute şi necunoscute, să admir case mişto, gagici bune şi maşini frumoase. E minunat să intru într-un minimarket de cartier, să-mi cumpăr o cola, să-i zâmbesc vânzatoarei. E minunat să mă pierd în mulţime, să dispar fericit în această zi minunată, in care nimic deosebit nu mi se întamplă
***
Trece timpul
Ţac pac
Trece viaţa
Tic tac
***
Aşteaptă durere
Amână plăcere
Dulce fiere
De neuitat
Amară miere
De căcat
***
Pe-atunci pe când
Cu gând la gând
Pe buză de mormânt
Râzând plângând tăcând
Vrand şi nevrând
Al morţii legământ
Semnând
***
Trăiască canapeaua! Am lovit-o uşor, cu drag, cu palma peste moliciunea-i îmbietoare, m-am scurs în perne şi am apăsat butonul start. Trăiască televizorul! Mlaştina lui înşelătoare e plină de sirene ştiutoare de cântece vrăjite, prin care te ademenesc spre liniştea creierului. Imagini, imagini, imagini, vorbe, frânturi de vorbe, zgomote, imagini, suspine întretăiate, iluzii fermecate. Tragedii, comedii, tragicomedii. Iată începe un film. Pare ceva mişto. De artă. Muzică gravă. Nume cunoscute, necunoscute apar şi dispar pe fundal negru. Actori, operatori, designeri, sunetişti, compozitori, editori, producători. Nu se mai termină, nu mai începe. Nu stiu nici macar cum se numeşte. Mă încarc cu răbdare. Filmele de artă necesită răbdare. Mai e puţin şi va apare numele regizorului. Regizorul apare ultimul, el e cel mai tare. Simt greutate în pleoape, dar nu voi adormi. Filmul de artă mă va ţine treaz cu siguranţă, doar sunt şi eu artist, pasionat de artă. Regizorul întârzie. Sigur e un regizor mare. Clipesc prelung a somn, dar mă forţez eroic şi scutur din cap, holbând mai tare ochii. In loc de regizor, pe fundalul negru urcă încet genericul de final: actori, operatori, tehnicieni, sunetisti, compozitori, editori, producători… Trăiască somnul!
***
Pare o zi obişnuită. mă trezesc senin, îmi trosnesc oasele, îmi fac nevoile, îmi fac cafeaua, fumez şi mă uit într-un punct. Soarele de afară nu prevesteşte nimic rău. deschid fereastra. Soarele e uluitor. Îi zambesc, sprijinindu-mă cu coatele de pervaz. Privesc în jos şi dau drumul unei flegme pentru a verifica încă odată înalţimea. Mica explozie îmi aduce aminte de nenumaratele vieţi ale coiotului din Road Runner. Privesc cerul, casele, maşinile, oamenii de pe stradă, oamenii de la alte ferestre. Din cand în cănd se aud sirenele politiei şi salvării. Cineva, undeva are probleme, dar este ceva ovişnuit. Problemele mai mult sau mai puţin grave se întamplă mereu şi de obicei sunt împarţite în aşa fel încât oamenii să aibă impresia că li se întâmplă mereu altora, iar atunci când li se întamplă lor, spun că li se întâmplă numai lor. În momentul de faţă nu am nici o problemă şi nimic nu indică vreo bănuială că aş putea avea vreo una. Aşa deci fumez liniştit, sorb din cafea şi privesc cu indiferenţă cotidianul. Este duminică. N-ar fi rău să fac o plimbare. Mă îmbrac, verific starea portofelului şi punându-mi ochelarii de soare, ies. E minunat să mă plimb aiurea pe străzi cunoscute şi necunoscute, să admir case mişto, gagici bune şi maşini frumoase. E minunat să intru într-un minimarket de cartier, să-mi cumpăr o cola, să-i zâmbesc vânzatoarei. E minunat să mă pierd în mulţime, să dispar fericit în această zi minunată, in care nimic deosebit nu mi se întamplă
***
Abonați-vă la:
Postări (Atom)