SCAUNUL CU 4 SPĂTARE


Un scaun cu patru spătare îmi serveşte odihna nemeritată. Spătare sculptate cu măiestrie din lemnul ce-ar fi trebuit să protejeze stratul de ozon mă înconjoară din cele patru puncte cardinale, oferindu-mi fabulosul spectacol al florei mâncătoare de faună.


*


Atunci cand voi fi mare voi avea o sută de metri. Voi şti să răspund la orice întrebare, pentru că voi fi foarte, foarte deştept. Atât de deştept, încât mi se vor acorda toate premiile existente, plus alte sute de premii inventate special pentru mine, căci doar eu voi fi demn de ele. Voi fi foarte puternic. Atât de puternic, încât voi putea să bat pe oricine, care nu va asculta ce spun eu. Oamenii mă vor respecta şi mă vor adula. Mi se vor oferi titluri de rege şi posturi de preşedinte în cele mai mari ţări din lume, dar eu le voi refuza, pentru că voi fi mândru. Voi fi atât de bogat, încât îmi voi putea permite să cumpăr în fiecare zi câte zece “Porsche” decapotabile, să le dau drumul în prăpastie şi să le fac ţăndări, doar aşa de distracţie. Voi fi frumos ca un zeu şi toate femeile îmi vor sta la picioare, dar eu le voi refuza cu sânge rece, aducându-le în pragul sinuciderii. Şi doar din când în când, pe cele mai frumoase, le voi seduce şi le voi abandona imediat ce mă voi folosi de ele. Toate acestea se vor întâmpla doar dacă voi mânca spanacul pus de mama în farfurie. Ce păcat că nu-mi place spanacul.


*


Fiecare picatură părea cea care umple definitiv paharul. Fiecare cuvânt rostit printre dinţi părea să pună capac la toate căutarile de soluţii, nefăcând decât să întărească senzaţia sfârşitului iminent. De fiecare dată când respiraţia înceta în aşteptarea ultimei clipe distrugatoare de speranţă şi când firul care lega elementele de bază a supravieţuirii ajungea să scârţâie cu jale, anunţând marea ruptură, ştiam cu o siguranţă covârşitoare, că deşi orice fărâmă de credinţă părea să fi dispărut, şi disperarea jubila printre mrejele zădărniciei, chiar şi atunci, ştiam cu certitudinea daului interior, care nu dă greş niciodată, că asta nu e tot.


*



Înghit cu nesat fiecare picătură dramatică a vieţii. Mă bucur ca un copil atunci când norii negri ai neşansei îşi lasă umbrele reci peste ţinutul numit Speranţă. Infirm orice afirmaţie care confirmă ceva favorabil. Respir uşurat atunci când ştirile sunt proaste şi nu mai există şanse de mai bine. Mă sincronizez doar cu întârzierile fatale. Nu mă abţin niciodată de la urările de rău. Îmi ling cu poftă transpiraţia rece ce mi se scurge pe obraz în momentele de panică existentială. Compătimesc sincer fiecare nerod care are impresia că-i merge totul perfect. Verific cu rigurozitate toate posibilităţile care ar putea duce la dispariţia conţinutului. Recomand oftatul excesiv tuturor celor care nu au alternative. Noaptea visez doar ploi torenţiale de lacrimi. Faptul că o nenorocire nu vine niciodată singură măreşte substanţial imposibilitatea şansei, oferindu-mi speranţa ruinării. Ignor orice posibilitate care ar putea îndrepta lucrurile pe un făgaş pozitiv. Ascult cu plăcere orice plângere de milă. Dintre toate animalele prefer pisica neagră care are mereu treabă pe partea cealaltă a străzii. Mângâierea durerii cuiva mi se pare lipsită de sens. Am dubii majore în cazurile în care ceva se termină cu bine, iar tragedia din care nimeni nu scapă mi se pare cea mai plauzibilă variantă. Îmi place să mă extenuez plângând mult şi în hohote.


*


Luni mă îmbrac în straie de prinţ moştenitor, îmi dau părul cu ceară şi mă urc pe acoperiă să privesc avioanele care se prabuşesc în apropiere.

Marţi intru în panică existenţială însoţită de greţuri, ameţeli, viziuni morbide şi amintiri dureroase.

Miercuri îmi cresc aripi de vultur flămând de înălţimi, ce exclud şansa supravieţuirii în caz de cădere.

Joi port discuţii îndelungate cu singurul meu prieten, despre soare, lună, femei şi zădărnicie.

Vineri mănânc, beau, mă droghez, fut, cânt, dansez, alerg, înjur, scuip sânge şi râd până-mi dau lacrimile.

Sâmbătă sădesc pomi fructiferi, sap fântâni fără fund, inventez formule secrete, prezic viitorul, semnez condamnări, urăsc şi iubesc.

Duminică îmi arunc greutatea în aer, fac tumbe, planez peste păduri tropicale, îmblânzesc fiare sălbatice, proiectez filme pe nori, dirijez orchestre, eliberez fluturi, iar seara îmi calc straiele de prinţ moştenitor, topesc lumânări şi visez.



*



Urcând pe scari, mă ţineam cu disperare de pereţi că să nu mă rostogolesc în jos. La fiecare etaj făceam o pauză lungă, prăbuşindu-mă pe faianţa rece. Când mă ridicam, mă chirceam din tot corpul, borând otrava ce-mi devora stomacul. Dâre lungi de salivă îmi atârnau din gură. Totul se rotea într-un vârtej ameţitor. Mă împiedicam la fiecare pas, ajungând până la urmă să merg în patru labe. Simţeam că-mi va exploda în curând capul şi uşa apartamentului nu mai apărea odată. Am auzit o voce sau mai multe, care mă certau, spunându-mi că sunt un porc ce merită să moară. Într-un final am ajuns în faţa uşii şi m-am prăbuşit fără cunoştinţă. M-am trezit după un timp într-o baltă de vomă ce-mi înţepa nările. Am scotocit o bună bucată de timp prin buzunare, înjurând şi scuipând, până am reuşit să găsesc cheile. Zgârâind uşa, m-am chinuit timp îndelungat să nimeresc broasca, dar părea efectiv o problemă de nerezolvat, aşa că am mai injurat o dată şi, sprijinindu-mă de uşă, m-am scurs ca o cârpă şi, întinzându-mă în balta de vomă, am adormint. Când m-am trezit, o linişte ameninţătoare mă înconjura. Aveam capul greu ca o ghiulea şi-mi era frică să mă mişc. Am simţit în mână răceala cheilor şi mi-am spus în gând că trebuie să intru neaparat în casă. Adunându-mi forţele, m-am ridicat încet şi atunci când am încercat să mă sprijin de uşă, aceasta s-a deschis singură, făcându-mă să-mi pierd iarăşi echilibrul, păbuşindu-mă hol. Realizasem totuşi ceva, m-am gândit, şi împingând cu piciorul uşa, m-am târât până în sufragerie, unde am mai rămas o bucată de vreme gemând.

Când m-am trezit, soarele lumina vesel toată încăperea. Îmi simţeam toate oasele frânte şi mă îndoiam de capacităţile mele de mişcare. Am făcut totuşi un efort şi am ridicat o mână, fapt care mi-a provocat o durere insuportabilă în creştet, făcându-mă să renunt la alte încercări.

Când m-am trezit a doua oară, camera era învăluită în întuneric. Simţeam în preajmă un amestec de mirosuri de căcat, urină şi vomă. Băga-mi-aş pula, am şoptit şi am adormit din nou.

Când m-am trezit a treia oară, mă aflam într-un pat alb, plasat într-o încăpere la fel de albă, din care lipseau şi uşile şi ferestrele. Am inchis ochii şi când i-am deschis am văzut pe marginea patului o femeie de o frumuseţe nepământeană, îmbrăcată în alb. Mă privea zâmbitoare. Cine eşti? am întrebat-o ridicând capul de pe pernă. Nu mi-a răspuns. Zâmbind a dat plapuma la o parte, descoperindu-mi corpul gol, cu pielea palidă şi plină de vânătăi. S-a aplecat, mi-a prins cu buzele penisul, şi împingându-l uşor cu limba începu să-l sugă cu tandreţe. În câteva clipe carnea mi se învârtoşă, umplându-i toată gura. Îi urmăream capul cu plete negre, atent pieptănate, ce se mişca încet de sus în jos. O căldură plăcută îmi traversă corpul. Am simţit valul de spermă ce izbucni ca un vulcan şi mi-am pierdut iarăşi cunoştinţa.

Când m-am trezit a patra oară, eram într-o livadă ai cărei pomi îmi păreau ba vişini, ba cireşi. Eram culcat într-un hamac şi cineva ma legăna de zor. Am întors capul să văd cine e şi am simţit cum îmi îngheaţă sângele. La capul meu stătea ceva ce-şi schimba neîncetat înfăţişarea, apărând ba ca un şarpe, ba ca un cocoş, ba ca un urs polar cu ochelari de soare ce ţinea între labe o păpuşă cu capul răsucit, ba ca o pulpă uriaşă de vacă, ba ca un pirat bătrân fără un ochi, un picior şi o mână, pe al cărui umăr stătea un papagal negru care rânjea răutăcios arătându-şi limba. Am ţipat speriat şi, răsucindu-mă, am căzut din hamac, prăbuşindu-mă într-un gol pe care nu-l bănuiam sub mine. Cădeam lin într-o ceaţa dubioasă, în a cărei albeaţă se întrezăreau uneori fragmente de castele şi cetăţi cu acoperişuri ţuguiate pe care erau arborate steaguri cu steme bizare. Ce dracu se întâmplă, mi-am zis, şi închizând ochii m-am lăsat pradă căderii.

Când m-am trezit a cincea oară, eram tot în ceaţa dubioasă, doar că nu se mai întrezărea nimic. Era doar ceaţă. Eram doar eu şi acea ceaţă inexplicabilă care mă lipsea de orice reper. Nu simteam nimic, nici plăcere, nici durere si în curând am adormit iarăşi.

Când m-am trezit a şasea oară, mă aflam în continuare în ceaţă, dar nu mă mai vedeam pe mine însumi. Eeram una cu ceaţa. La ce bun toate astea, m-am întrebat, dar la ce rău toate astea, m-am întrebat iarăşi si totul mi-a devenit clar.


*


Am pe cap o căciula din blană de coala. Am pe nas ochelari cu sticlă ce-şi schimbă culoarea în funcţie de lumină. Am în urechi căşti ce-mi transmit permanent ultimile ştiri. Am în gură o ţigară specială. Am la gât o amuletă care mă păzeşte de toate relele. Am în spate un sac în care am o sticlă de apă, un codru de pâine, o biblie, un jurnal, un pix cu trei culori, o scrisoare de dragoste, o sfoară, un săpun, o pastă de dinţi şi o periuţă. Am o vestă de camuflaj cu glugă de ploaie şi cu multe buzunare în care am ţigări, brichetă, bani, gloanţe, acte în regulă şi o folie de paracetamol. Am o curea pe care sunt prinse doua grenade şi un revolver. Am pantaloni verzi, impermeabili. Am în picioare bocanci din piele de drac în care am băgat în unul un cuţit de vânătoare şi în celălalt pistolul de rezervă. Stau în faţa deşertului plin de pericole şi mă gândesc la câte posibilităţi am să scap cu viaţă.


*



Era cald. Mergeam alene pe stradă, neştiind încotro mă îndrept. Deodată, în faţa mea apăru o bătrânică cocoşată, care lingea de zor o îngheţată. Venea drept spre mine. Când a fost foarte aproape, am încercat s-o iau la dreapta, ca să nu ne ciocnim, dar bătrânica o luă tot la dreapta. Scos din visare, am întors-o spre stânga, dar aşa cum era de aşteptat, bătrânica o luă şi ea la stânga. Puţin enervat, am luat-o iarăşi la dreapta, bătrânica şi ea la dreapta. Eu la stânga, bătrânica la stânga, eu la dreapta, bătrânica la dreapta, eu stânga, bătrânica stânga, dreapta, dreapta, stânga, stânga, dreapta. Bătrânica se opri, privindu-mă enervată. Am zâmbit încurcat şi am luat-o spre stanga, dar bătrânica se mişcă şi ea în acel moment, tot spre stânga. Ah, am gemut, luând-o la dreapta, dar bătrânica, cu o reacţie uluitoare, o luă tot spre dreapta. Pardon, am mârâit şi am luat-o la stânga, bătrânica şi ea la stânga. Nu se poate, am strigat şi am luat-o la dreapta, bâtrânica şi ea la dreapta. Băga-mi-aş, rapid la stânga, bătrânica şi ea rapid la stânga. Futu-i, fulgerător la dreapta, bătrânica la dreapta. Nuuu! am ţipat luand-o la stânga. Bătrânica la stânga. Am prins-o atunci de talie şi, în timp ce fanfara militară se porni pe cântat, m-am avântat într-un vals ameţitor, învârtind bătrânica, care continua să lingă îngheţata ce i se prelingea deja pe cot, în timp ce cu cealaltă mână, mă ţinea graţios pe după gât, privindu-mă drept în ochi. Stânga dreapta, stânga dreapta, param, param, param, pam-paaam, param, param, param, pam-paam, param, param, param, pam-paaam, parararara-pam-pam, parararara-pam-pam, pararaaaaampam, pararaaaaampam…câtă frumuseţe, câtă graţie, ce dulce abandon. Strada întreagă murea de invidie, privindu-ne cu gura căscată, iar nouă nici că ne păsa. Rochia bâtrânicii îmi foşnea delicat printre picioare, palma ei aspră se lipea transpirată de a mea, strângand-o cu emoţie atunci când o roteam mai tare. Îmi zâmbea cu gura lipsită de dinţi. Într-un sfârşit am recunoscuto. Era ea, bătrână şi monstruoasă, aşa cum nu mi-am imaginat că o voi vedea vreodată. Nimic nu mai rămase din tulburătoarea frumuseţe. Doar ochii, doar pupilele în a căror luciu mă oglindeam eu, la fel de monstruos, la fel de bătrân.


*



Sunt liniştit. Imobil ca o stană de piatră îmi este trupul. Pleoapele nemişcate îmi umbresc cu blândeţe globul ocular, a cărui sharf pare fixat pe vecie undeva pe gradaţia generoasă a infinitului. Nici un fir de păr nu tremură în suflul imperceptibil al vremii. Dar înăuntrul meu e altceva. Sufletul îmi zboară mânat de neliniştea inimii, izbindu-se de stele şi schimbându-şi direcţia cu o viteză ameţitoare. Împins de vânturile durerii, gonesc ca un nebun ce vrea să viziteze tot universul într-o secundă. Monştri hidoşi urlă în spatele meu, decepţionaţi de imposibilitatea de a mă prinde. Şuieră frecarea neantului, ţipă nimicnicia dorinţei, rânjesc galaxiile înşelate. Nimic nu-mi poate opri grabnica peregrinare. Trupul însă îmi este imobil ca o stană de piatra. Sunt liniştit.


*


Ultima dată l-am văzut în iulie. În jurul nostru roiau fluturi argintii. Era la apus. Nu ştiam atunci că îl văd pentru ultima oară. Nici nu mă prea uitam la el. El în schimb ştia de pe atunci totul, dar nu-mi spunea nimic. Oricum nu l-aş fi crezut. Fumam indiferent, urmărind mai mult apusul decât pe el. Eram trist. Credeam că e din cauza apusului, dar era din cauza că ceva din mine ştia că n-o să-l mai văd niciodată. O vrabie rănită căzu în faţa noastră, stropind iarba cu sânge. În depărtare se auzi un flaut. Două avioane brăzdară pe cer o cruce. Un puf de păpădie mi se opri în nas. Mă mânca îngrozitor genunchiul stâng. Ţigara ardea doar în partea de jos. Începusem să sughit. Undeva departe, în spatele nostru, se auzeau tunetele unei furtuni. Acum înţeleg că toate erau nişte semne, dar atunci nici că-mi păsa. Stăteam liniştit şi priveam apusul. De parcă nu mai văzusem apusuri. Nu-i vorbeam, nu mă uitam la el. Nu ştiam că-l văd pentru ultima oară.


*




În aşteptarea războiului mi-am făcut nenumarate provizii de hrană, mi-am construit buncăre cu pereţi groşi de metal, am otrăvit fântânile şi-am ucis animalele, am ars casele şi mi-am cerut iertare de la toţi cei cărora le pricinuisem rele de neiertat. M-am retras apoi în acele buncăre impenetrabile şi am asteptat sfârşitul războiului care nu mai începea odată.


*


Am cumpărat o mie de kilometri pătraţi de teren şi l-am acoperit în întregime cu miere, apoi l-am presărat cu miez de nucă şi acadele multicolore. Am mâncat mai întâi acadelele roşii, apoi pe cele albastre, apoi pe cele verzi, apoi pe cele galbene, lăsându-le pe cele albe pentru vremuri de restrişte. Am mâncat apoi miezul de nucă şi m-am oprit să privesc câmpul acoperit de miere şi acadele albe. Era frumos, dar mă plictisea. Am lins atunci toată mierea şi am adunat acadelele albe, punându-le în saci de plastic. M-am aşezat lângă ei şi am aşteptat vremurile de restrişte, care n-au întârziat prea mult. Când au venit, am mâncat şi acadelele albe şi am rămas doar cu terenul şi cu o grămadă de saci de plastic, ce miroseau a acadele. I-am umplut cu pământ şi i-am vândut la un preţ rezonabil. Din banii câştigaţi, am cumpărat mine antitanc, cu care am împânzit terenul, apoi am invitat zece mii de copii orfani şi, ademenindu-i cu promisiuni mincinoase, i-am făcut să traverseze terenul, explodând în acest fel toate minele antitanc. A fost un spectacol pe cinste, în urma căruia cămpul se umplu de gropi pline de sânge. Am încărcat sângele în containere şi l-am vândut la licitaţie, obţinând pe el bani frumuşei, din care am cumpărat o colonie de pescăruşi cu ciocul albastru şi, sucindu-le gâtul, le-am extras ficaţii şi i-am mâncat, apoi i-am golit de pene şi le-am smuls ciocurile albastre, pe care le-am vândut la suprapreţ unei fabrici de perne. Din banii încasaţi am asfaltat terenul şi l-am vândut pe bani frumoşi. Iată ce înseamnă o afacere profitabilă.


*



După o lună de noroaie, noaptea de revelion aduse în sfârşit mult aşteptata zăpadă. Şi ce zăpadă! O zăpadă, cum numai în copilarie poţi vedea. Fulgi mari, pufoşi, cădeau lin, îngroşând cu fiecare clipă stratul deja consistent, ce scârţâia vesel sub picioarele mele şi ale bunului meu prieten.

- Mai avem puţin şi am ajuns - spuse el, privindu-mă cu coada ochilor. - Hai frate, nu fi trist, să vezi ce-o să ne distrăm. Graţiela are o casă super mişto. Vor fi droguri, băutură, gagici meseriaşe. Dă-o-n pizda măsii de curvă. Nu te mai gândi la ea. E revelonul. Incepe un nou an! O nouă viaţă! Tra la la! - se aplecă şi adunând rapid un bulgăre de zăpadă, îl aruncă, lovind semnul de la colţul străzii, pe care cu greu se mai putea citi: str. Prof. Doct. Popescu. - Hai c-am ajuns.

Bunul meu prieten formă un număr la interfon. Uşa se deschise şi, după ce ne-am scuturat de zăpadă, am urcat până la etajul trei, unde am găsit lipit pe perete un carton, pe care era desenat stângaci un clopoţel cu fundiţă şi o săgeată ce indica scara de serviciu care ne duse pe terasa cu doi palmieri de plastic, un leagăn şi două shezloguri, acoperite toate de zăpadă.

- Nu e rău, ai? - zâmbi bunul meu prieten, trăgând uşa glisantă.

Ne-am pomenit într-un salon nu prea mare. O masă de sticlă cu câteva tăvi cu sanvişuri, o canapea de piele vişinie, două fotolii, tot de piele, unul galben şi unul maro, mai multe plante de cameră, pe care erau agăţate globuri de brad. Pe pereţi, câteva ikebane prăfuite şi nişte tablouri abstracte de mici dimensiuni. În spatele încăperii era o improvizaţie de bar cu trei scaune înalte, cu spătarele nichelate. Pe unul din ele statea ghemuit un tânăr chipeş, îmbrăcat în pantaloni dungaţi, pantofi roşii de lac cu vârful ascuţit şi un tricou negru, mulat pe bicepşii bine conturaţi. Tânărul părea a fi foarte concentrat la alegerea tonului de pe telefonul mobil, primit probabil cadou în acea seară, aşa încât nici nu ne-a observat.

- Salut, Cezar, el e un prieten, făcu bunul meu prieten prezentările.

Cezar întinse o mână moale, vădit nemulţumit de întrerupere, şi îngăimând un “îmi pare bine”, se aplecă din nou asupra telefonului. Bunul meu prieten luă din bar două pahare şi, afundând un polonic cu coada aurită în bolul mare de sticlă, aşezat pe tejghea, le umplu cu punch.

- Hai noroc şi la mulţi ani!

- La mulţi ani, - am zâmbit şi am dat peste cap lichidul portocaliu. - mai toarnă-mi unul!

Aşa începea seara de revelion. O aşa-zisă sărbătoare, pe care o aştepţi cu nerabdare şi frică, investind-o adesea cu importanţă exagerată. Îţi doreşti mereu să-ţi petreci revelionul într-un loc special, ales dinainte cu grijă, alături de oameni dragi ţie, selectaţi şi ei cu rigurozitate. Îţi doreşti o mâncare specială, o băutură specială, o îmbrăcăminte specială. Şi pentru ce? Pentru o numărătoare inversă, care ameninţă cu clipa ce te transpune dintr-un an numeric în alt an numeric? Pentru mine, acea seară însemna sfârşitul unui an care îmi aduse numai necazuri şi începutul noului an în care, deşi nu întrezăream nimic bun, era măcar loc de speranţă. După planuri, programări, telefoane şi înţelegeri nereuşite, am acceptat să-mi petrec revelionul unde-o fi. Aşa am ajuns în acea casă.

23:45 arăta ceasul electronic încadrat în burta unui elefant de porţelan. Puţinii invitaţi stăteau aşezaţi sau sprijiniţi de câte ceva prin colţurile încăperii, bând, fumând, vorbind, râzând, sau tăcând pur şi simplu. Gazda noastra, Graţiela, soţia lui Cezar, o tânără ce nu mai era chiar tânără, îmbrăcată într-o rochie roşie, cu o crăpătură ce-i descoperea tot piciorul, lăsând să se vadă dantela chiloţilor, roşii şi ei bineînţeles. Varlaam, un domn cu mustaţă, îmbrăcat în costum de catifea. Fiona, pietena lui, o roşcată, care râdea mai tot timpul. Un cuplu de sculptori simpatici, Cătălin şi Amanda. El înalt şi gras, ea înaltă şi slabă. Doua surori ale Graţielei, Adela sora mai mare şi Adelina sora mai mică. Cezar, despre care am amintit deja, care tot nu se hotărâse asupra tonului de la telefon. Şi în sfârşit, bunul meu prieten cu logodnica lui, Felicia, datorită căreia mă aflam acolo, ea fiind bună prietenă cu Graţiela. Ultimul sosit a sosit cu trei minute înainte ca cerul să se umple de luminile focurilor de artificii, care ridicară deasupra oraşului stoluri de ciori, al căror croncănit sinistru s-a adaugat vacarmului general. Ţinând în mână paharul de plastic plin cu şampanie, am văzut prin geamul terasei o siluetă care se furişeaza. Era Ahmed. Ori turc, ori arab, mic de statură, cu ochii negri, ce nu stăteau niciodată locului, cu parul la fel de negru, bine pieptănat şi gelat, îmbrăcat din cap până-n picioare în roşu. Cum a venit, s-a aşezat la masă şi cu mare îndemânare a preparat cel mai mare joint pe care l-am văzut vreodată. După fumarea lui, toata lumea a devenit altfel.

Ţintuit in fotoliu, m-am lasat in voia unei depresii profunde. Nici înainte nu prea vorbisem cu nimeni, dar acum chiar nu mai eram în stare să pronunţ vreun cuvânt. Am scos din buzunar telefonul mobil şi cu mare greutate am scris un mesaj de “la mulţi ani”, pe care am început să-l trimit tuturor oamenilor, numerele cărora le aveam în agendă. Când am terminat, tot corpul îmi amorţise, iar mandibula mi se încleştase, creându-mi senzaţia ca îmi voi devora propriul craniu. Am ridicat privirea şi l-am văzut pe Ahmed care, aşezat pe canapea, bătea de zor într-un bongos, rânjind la cele două surori, care ridicându-i tricoul, îi mângâiau zâmbitoare pieptul păros. Pe unul din scaunele barului, Graţiela îşi mastruba cu o mână soţul, iar cu cealaltă împingea între picioarele desfăcute capul Feliciei care îi lingea clitorisul, în timp ce domnul cu mustaţă o futea pe la spate, ţinând-o de talie. Pe celălalt fotoliu era întins bunul meu prieten. La picioarele lui, în genunchi, stătea Amanda, sculptoriţa înaltă şi slabă, care-i sugea pula cu mişcări ample. Prietenul ei, Cătălin, stătea sprijinit de masă, urmărind-o cu gura căscată, în timp ce roşcata care râdea tot timpul, îi dadu jos pantalonii şi, ridicaâdu-i cu doua degete pula ce intra rapid în erecţie, începu să-i lingă coaiele. Între timp, cele doua surori se gudurau deja în poala lui Ahmed, sugându-i pe rând pula neagră şi noduroasă. Acesta, lăsând deoparte bongosul, le trase în jos blugii, desgolindu-le fundurile albe, şi bătându-le pe amândouă peste fese, rânjea satisfăcut. Graţiela coborî de pe scaunul barului şi trecând în spatele mustăciosului, îşi băgă faţa între bucile lui păroase, umărindu-i mişcarea de du-te vino, pe care continua s-o efectueze în curul Feliciei, ce-l primea cu aceeaşi bunăvoinţă cu care primea în gură pula lui Cezar. Sculptoriţa înaltă şi slabă se săturase de supt şi îl încăleca pe bunul meu prieten, sărind ca o apucată, în timp ce tot încerca să-i îndese în gură ba o ţâţă, ba alta. În timpul ăsta, sculptorul înalt şi gras îi îndesa cu nervozitate pula până în gât roşcatei, făcând-o să se înece. Sora mai mare, urcându-se cu picioarele pe canapea, se lăsa linsă de Ahmed, în timp ce cealaltă rămase să-i sugă pofticioasă pula, mişcându-şi languros fundul. Mustăciosul scoase pula din pizda Feliciei şi o bagă în gura Graţielei. Felicia, după ce-l mai supse puţin pe Cezar, se urcă pe scaun şi se lăsă pătrunsă de acesta. Bunul meu prieten luase iniţiativa şi, trântind sculptoriţa în fotoliu, o futea ţinandu-i picioarele pe umeri. Sculptorul răsturnă tăvile cu sanvişuri şi, punând-o pe roşcata cu burta pe masă, îi îndesa conştiincios pula în anus. În anusul surorii mai mari intra limba lui Ahmed, iar pula disparea din ce in ce mai mult în gura celei mici. Graţiela era futută pe la spate de mustăcios, în timp ce limba i se atingea de limba Feliciei, futută de Cezar. Scilptoriţa ţipa de mama focului, crăcănându-şi cu ambele mâini pizda, în care se afunda pula bunului meu prieten. Masa se zguduia sub burta roşcatei, pe care sculptorul, ţinând-o cu o mână de păr, o futea ca un apucat. Continuând să-i sugă pula lui Ahmed, sora mai mică îşi duse mâinile la spate şi-şi crăcănă bucile, oferind privirii mele carnea mustindă, împrejmuită de păr, care mă făcu în sfârşit să înţeleg cât eram de excitat. Ca un lunatec m-am ridicat din fotoliu şi descheindu-mă la şliţ, m-am apropiat de ea şi am pătruns-o. La câţiva centimetri de faţa mea era curul surorii mai mari, a cărei anus era penetrat de Ahmed cu unul, doua, trei, patru, cinci degete. La bar, Graţiela îl încăleca pe Cezar, în timp ce mustăciosul o încăleca pe ea, futând-o în cur. Felicia îşi abandonă prietena dublu penetrată şi apropiindu-se de bunul meu prieten, îl sărută pătimaşă, făcându-i semn să nu se oprească. Apoi se urcă pe fotoliu şi aşezându-şi curul pe fata sculptoriţei, începu să urmărească cu interes cum îi intră în pizda crăcănată pula logodnicului său. Sculptorul plesnea bucile roşcatei, care ţipa piţigăiat. Eu continuam să-mi afund pula în pizda surorii mai mici, care continua să molfăie în gură pula lui Ahmed, care continua să-şi afunde mâna în anusul surorii mai mari. Mustăciosul şi Cezar făcuseră schimb de locuri şi acum Cezar îşi futea nevasta în cur, iar mustăciosul i-o futea în pizdă. Felicia părea să nu fie prea mulţumită cu ceea ce vede şi coborând de pe fotoliu, se aşeză în spatele bunului meu prieten, urmărind holbată, cu faţa aproape lipită de coaiele lui, pula care se implanta în pizda sculptoriţei. Sculptorul mă batu pe umăr şi-mi făcu semn să facem schimb de partenere. I-am oferit locul în spatele suroii mai mici şi m-am apropiat de roşcata care mă aştepta cu fundul ridicat. Am vrut să i-o bag în pizdă, dar m-a oprit, spunându-mi că vrea tot în cur. Sculptorul îmi continuă treaba cu sora mai mică, care lingea acum anusul suferind al celei mai mari, abandonate de Ahmed, care, apropiindu-se de bar, îşi băga pula în gura Graţielei, care până atunci o ţinuse într-un urlet continuu. Felicia făcu schimb de locuri cu sculptoriţa şi primea bucuroasă în pizdă pula logodnicului, care n-o răsfaţa în totalitate şi mai intra din când în când şi în gura sculptoriţei. După puţin timp m-am plictisit să fut roşcata în cur şi coborând-o de pe masă, i-am băgat în gură pula încărcată de căcat. Sculptorul abandonă pizda surorii mai mici, trecând la curul celei mai mari. Sora mai mică se apropie de bar, unde Cezar, scoţându-şi pula din curul soţiei, i-o bagă în gură. Ahmed luă locul lui Cezar în curul Graţielei, iar mustăciosul se apropie de sculptoriţă şi luându-i faţa de la genitalele bunului meu prieten şi a logodnicei lui, îi băgă pula în gură. Bunul meu prieten abandonă şi el pizda Feliciei şi-i băgă pula în gură. Am luat-o pe roşcată de mână şi ne-am apropiat de ei. Roşcata s-a alăturat Feliciei şi curând gura ei a preluat în totalitate pula bunului meu prieten, în timp ce gura logodnicei sale mi-a luat mie pula în primire. Sculptorul îşi scoase şi el pula din curul surorii mai mari şi i-o băgă în gură. Sprijinind-o de bar, Cezar o futea în cur pe sora mai mică, în timp ce Ahmed continua s-o fută în cur pe Graţiela. Mustăciosul scoase pula din gura sculptoriţei şi i-o băgă şi el în cur. Bunul meu prieten scoase pula din gura roşcatei şi tot în cur i-o băgă. Felicia se întoarse cu spatele şi mă obligă s-o fut şi eu în cur. Sculptorul făcu schimb cu Ahmed şi acum el o futea în cur pe Graţiela, iar Ahmed pe sora mai mare. Cezar, scoase pula din curul surorii mai mici. Aceasta se aseză în genunchi şi i-o luă în gură. După câteva mişcări bruşte, un fir gros de spermă îi apăru în colţul buzelor. Mustăciosul scoase şi el pula din curul sculptoriţei şi îi ejaculă abundent în gură. Roşcata se lăsă pe vine şi primi şi ea în gură jetul bunului meu prieten. Felicia se lăsă şi ea în genunchi şi mă mastrubă, până când jetul meu îi lovi cerul gurii. Sculptorul scoase pula din curul Gratielei şi apropiindu-se de sora mai mare, o stropi cu un jet puternic în gură. Ahmed scoase pula din curul surorii mai mari şi apropiindu-se de Graţiela o bătu cu pula peste faţă, lăsându-i câteva urme de căcat, după care o stropi abundent cu spermă. Sora mai mică se apropie de Graţiela şi deschizând gura, eliberă pe faţa acesteia sperma lui Cezar. Sora mai mare se apropie şi ea de Graţiela şi deschizând gura, îi stropi faţa cu sperma sculptorului. Sculptoriţa se apropie de Graţiela şi-i dărui sperma mustăciosului. Roşcata se apropie de Graţiela şi-i scuipă în gură sperma bunului meu prieten. Felicia se apropie de Graţiela şi-i eliberă pe faţă sperma mea. Am strigat cu toţii: La mulţi ani! La mulţi ani! La mulţi ani!



*


Înfig două degete în curul ei şi le răsucesc în sensul acelor de ceasornic. Am ajuns deja la nouă jumate. “Ce repede trece timpul…” îmi şopteste privindu-mă cu ochii injectaţi de lacrimi, “abia ai început să mă chinui şi deja te-ai plictisit…nici nu mă mai iubeşti măcar”. Vreau să-i demonstrez cu orice preţ că nu-i adevărat. O întorc cu faţa spre mine şi o flegmez. “Ştii doar cât de mult te iubesc” îi şoptesc, după care îmi fac vânt şi o pocnesc din răsputeri cu pumnul în faţă, spărgându-i arcada. Îmi şterg de cearşaf pumnul murdărit de flegmă şi i-l mai îndes odată în faţă. Sângele i se prelinge din nas şi din gură, năclăindu-i părul. Mă priveşte puţin zăpacită, cu buzele într-o şoaptă indescifrabilă. Îmi apropii urechea ca să aud ce spune. “Mai vreau”, astea sunt cuvintele care o caracterizeaza cel mai bine. Încep să-i car pumni în faţă, înjurând-o printre dinţi. Din când în când doar o aud icnind, înecându-se în sânge. Mă opresc o clipă să-mi trag răsuflarea. Îi mângâi cu tandrete faţa umflată şi o sărut pe ochi. “…te iubesc atât de mult’’, îmi bolboroseşte ea scuipând doi dinţi care se rostogolesc pe sâni. Dinţii formează parcă o a doua pereche de sfârcuri şi la această imagine nu pot să mă abţin să nu zâmbesc. Mă ridic mai sus deasupra ei şi, agăţându-i cu doua degete nările, îi bag pula în gura însângerată, împingându-i-o până în gâtlej. Sângele fierbinte, ce mi se prelinge pe coaie, se coagulează rapid, prinzându-mi-le în dulcea strânsoare ce-mi aminteşte de băile cu nămol. Se uită cu ochii bulbucaţi la mine, îmi dau seama că se îneacă, dar continuu să-i îndes pula pe gât până când, printr-o sforţare neomenească, reuşeşte să-şi elibereze gura borând violent. “Morţii mă-tii de curvă proastă! Uite ce-ai făcut!”, ţip la ea, lovind-o din nou. “Am greşit, iubitule, pedepseşte-mă…”, bolboroseşte scuipând rămăşiţe de vomă cu sânge. Mă întind după şerveţelele de pe noptieră şi mă şterg sârguincios privind-o iritat. Este frumoasă putoarea, îmi zic, aş putea spune chiar enervant de frumoasă, mai ales dacă stau să mă gândesc câte i-am fâcut până acum, dar se pare că tot timpul există loc de mai mult. Cobor din pat, o înşfac de păr şi trăgând-o jos, o izbesc din răsputeri cu capul de parchet, lăsând-o fără cunoştinţă. “Aşa, iubitule!” şopteşte după ce-şi revine, “numai tu ştii să mă faci fericită”. O urmaresc de sus, aşa cum stă întisă pe jos, goală şi plină de vânătăi, cu poponeţul ei de curvă puberă săltat în sus şi-mi simt pula zvâcnindu-mi în dorinţa de-a o penetra. Îi desfac bucile şi prăbuşindu-mă peste ea i-o infig pe toată în cur. “Ooooo, da!”, ţipă cutremurându-se, “cât de bun eşti cu mine, iubitule”. În timp ce pompez ca un nebun, o apuc de gât şi trăgându-i capul spre mine îi muşc cât pot de tare urechea dreaptă, până când i-o desprind de cap şi o scuip pe podea. Urlă şi se zbate, implorându-mă să nu mă opresc, dar mă plictisesc destul de repede, îmi scot pula murdară de căcat şi adunând de pe podea urechea însângerată i-o îndes în cur şi o las să zacă gemând pe podea. Mă îndrept spre bucătărie. Deschid frigiderul şi-mi iau un iaurt de fructe. În timp ce mănânc observ setul de cuţite rânduite cu grijă într-un suport de lemn. Arunc iaurtul la coş şi, înşfăcându-l pe cel mai mare, îi incerc lama cu degetul. Îmi sug bulina de sânge şi mă întorc în dormitor. Iubita mea stă în continuare întinsă cu faţa în jos pe podea, cu urechea pe jumătate ieşită din cur. Se întoarce gemând şi observând cuţitul din mâna mea, mă priveşte întrebător. Mă aplec deasupra ei, o sărut pe gură şi-i şoptesc în dreptul locului unde până nu de mult fusese delicata ei ureche: “A venit momentul pentru orgasmul final, iubito. Pregăteşte-te pentru futaiul absolut, cel mai profund şi atotcuprinzător. O fac doar pentru tine, pentru că doar tu o meriţi, doar pe tine te-am iubit şi doar tu eşti demnă de această jertfă.” Mă priveşte înlăcrimată şi fericită, şoptindu-mi doar atât: “Sunt gata”. Scoţând un urlet disperat, o lovesc din răsputeri cu lama cuţitului în frunte. Din acest moment simt că-mi pierd minţile. Lovesc fără să mă opresc, urlând întruna, până îmi transform iubita într-un morman de carne, oase şi organe adunate laolaltă într-o baltă de sânge. Înşfac la nimereală bucăţi de carne şi-mi înfig frenetic pula în ele, storcându-le sevă, după care le arunc, pocnindu-le de pereţi. Fac asta până la epuizare, până nu mai rămâne nici o bucată nepângărită. Mă prăbuşesc în mormanul de carne, în timp ce sperma-mi ţâşneşte în toate părţile, însămânţând fiecare bucăţică din ea - singura mea iubire.

Niciun comentariu: